credit, aurora, firma, nevoi, personale, ipotecar, prime, prima, casa, online, rapid, investitii, capital lucru, start up, rural, PFA, ONG, autoritati publice, ing, brd, cec, transilvania, raiffeisen

Credit persoană fizică

Pentru toate tipurile de credite acordate de S.M. AURORA I.F.N. S.A. solicitanților persoane fizice, se vor avea în vedere următoarele date:

  • Categoriile de clienți eligibili sunt persoanele fizice, cu domiciliul și reședința stabilite în România, cu vârsta cuprinsă între 20 de ani, dar nu mai mult de 75 de ani împliniți la data de final a creditului menționată în contractul de credit;
  • Categoriile de venit eligibil la creditare sunt de 3 tipuri: venituri de natură salarială; venituri de natura pensiilor pentru limită de vârstă; venituri din activități independente. Pentru determinarea venitului net se acceptă codebitori care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Toate creditele se vor acorda in lei.

Documentele doveditoare de venit depuse la dosarul de analiză nu pot avea o vechime mai mare de 30 zile calendaristice.

Solicitantul și fidejusorii propuși de către acesta nu trebuie să figureze în baza de date a Biroului de Credit cu grad de risc ridicat, analizându-se de la caz la caz situația fiecăruia, coroborându-se informațiile obținute și cu alte aspecte financiare și non-financiare.

Valoare minimă acordată: 15.000 Lei

Toate tipurile de credite trebuie garantate cu bunuri, fidejusori, sau ipotecă imobiliară, după caz.

Tipuri de credite disponibile pentru persoane fizice:

1. Credit de nevoi personale nenominalizate (garantat cu fidejusori)

  • Termen; 60 luni
  • Valoarea creditului: 15.000 – 80.000 lei

Exemplu calcul: Pentru un credit de nevoi personale în sumă de 50.000 lei pentru o perioadă de 60 de luni, suma totală rambursabilă la maturitate este de 81.862 lei. Calculul efectuat are la bază o dobândă anuală de 16%, comision de administrare de 0.5% pe lună calculat la soldul creditului și comision unic de analiză în valoare de 300 lei. Rata lunară pentru creditul menționat este de 1.216 lei, DAE 24.73%.

2. Credit de nevoi personale nenominalizate (garantat cu ipotecă imobiliară și fidejusori)

    • Termen: 60 luni
    • Valoarea creditului: 15.000 – 100.000 lei

    Garanții: ipoteci imobiliare asupra bunurilor imobile ale persoanelor fizice (imobile intabulate definitiv în CF- actualizare de CF la zi; nu se admit în garantie terenuri fără construcții edificate asupra lor) și fidejusori persoane fizice.

    Asigurare: polița de asigurare împotriva riscurilor generale ale proprietății, cesionată în favoarea S.M. Aurora I.F.N. S.A. și poliță de viață pentru creditele în valoare de 100.000 lei.

    Exemplu calcul: Pentru un credit de nevoi personale în sumă de 100.000 lei pentru o perioadă de 60 de luni, suma totală rambursabilă la maturitate este de 151.588 lei. Calculul efectuat are la bază o dobândă anuală de 15%, comision de administrare de 0.25% pe lună calculat la soldul creditului și comision unic de analiză în valoare de 300 lei. Rata lunară pentru creditul menționat este de 2.379 lei, DAE 19.73%.

    3. Credit de investiții (garantat cu ipotecă imobiliară)

      Acordat în scopul cumpărării de locuință proprietate personală și a terenului aferent acesteia, construcției sau renovării/modernizării unei locuințe ( cu obligația prezentării de documente justificative).

      • Termen: 96 luni
      • Valoarea creditului: 15.000 – 250.000 lei

      Garanții: ipotecă imobiliară asupra bunului ce face obiectul investiției imobiliare pentru care se acordă creditul, sau asupra unui alt bun imobil și fidejusori persoane fizice cu venituri.

      Asigurare: polița de asigurare împotriva tuturor riscurilor proprietății și asigurare de viață, cesionate în favoarea S.M. AURORA IFN S.A .

      Exemplu calcul: Pentru un credit de nevoi personale în sumă de 250.000 lei pentru o perioadă de 96 de luni, suma totală rambursabilă la maturitate este de 467.128 lei. Calculul efectuat are la bază o dobândă anuală de 15%, comision de administrare de 0.25% pe lună calculat la soldul creditului și comision unic de analiză în valoare de 300 lei. Rata lunară pentru creditul menționat este de 4.486 lei, DAE 19.61%.

      Vrei un credit pentru persoană fizică?

      Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos și un reprezentant Aurora te va contacta în cel mai scurt timp posibil. Dacă dorești să ne contactezi direct, poți folosi datele din pagina de Contact.

      Consimțământ pentru folosirea datelor:

      15 + 13 =

      Simulator de rate

      Înainte de a contracta orice credit, este important să afli cât vei datora. Poți folosi simulatorul de mai jos pentru a estima valoarea lunară a ratei (include valoarea dobânzii și a tuturor comisioanelor), precum și valoarea totală de la finalul perioadei contractuale.

      15,000 LEI 250,000 LEI
      1 an5 ani
      Lunar, veți plăti aproximativ:
      La finalul perioadei, veți achita un total de:
      Loading

      * Această simulare reprezintă o evaluare aproximativă standard și nu o obligație contractuală. În funcție de condițiile de acordare, valorile finale pot diferi. Pentru o simulare exactă, vă rugăm să contactați un consultant (click aici).

      Share This